Nea Fănică

Nea Fănică, adica Stefan Filipescu, era un personaj celebru in centrul de calcul, pentru ca era peste tot dar nu-l gaseai nicaieri. Mergea la beneficiari, rezolva cele mai grele situattii si dadea sfaturile cele mai bune. Cine dorea sa stea de vorba cu Nea Fănică trebuia sa mearga la etajul unu unde avea birou, lasa vorba si te cauta el. Altfel, grele sperante. Cand il vedea venind spre serviciu, avea o geanta mare ca de banca si vara mergea cu camasi cu maneca scurta. cand vorbea, gesticula foarte mult si se facea inteles perfect.
Numai dupa revolutie am aflat cate ceva din marea drama a vietii sale, cand familia lui a pierdut totul, comunistii luindu-le pamant case si toata agoniseala de-o viata, a unui bunic erou al primului razboi mondial. s-a luptat din greu acum sa recapete cate ceva, dar lupta a fost inegala si a obtinut cu greu cate ceva din ceea ce a fost al familiei.
Nea Fănică era un mare meserias in arta fotografica. developa filme, facea poze alb-negru, de o calitate ce depasa cu mult ceea ce oferea cooperativa Arta fotografica unde te duceai si dura foarte mult developarea si facutul pozelor, iar calitatea hartiei si mai ales calitatea imaginii lasau de dorit, pentru ca lucrau negliject si doreau formate mari sa faca retusuri ca de balci. daca am poze cu copiii mei le datorez lui nea Fănică dar si aparatului meu un Zenit rusesc cu lentila Hellios, chiar si mie ca artist fotograf ce ma inchipuiam in sinea mea... tanar, necopt, si fara minte.
Daca am vazut ceea ce am vazut ca tari straine, precum Uniunea Sovietica - Chisinau, Kiev, L, eningrad, Moscova- Odessa, Bulgaria – Russe, Republica democrata Germania – Berlin, Dresda, Leipzig, Karlmarxstadt, Weimer, Postdam, Undaria cu vizitarea Budapestei, toate I le datorez lui si artei cu care a stiut sa ma faca sa vin in acele excursii. In primul rand, anunta excursia cu cel putin sase luni inainte de a o face. Spunea cat de interesant era programul si apoi venea cu pretul, care era un adevarat chilipir. Ma inscriam cu doua locuri si plateam un avans. Veneam apoi cu inca ceva bani si urma sa platim totul foarte aproape de momentul plecarii. De fiecare data mai venea o mica suplimentare a pretului, dar se includeau inca ceva servicii sau se punea ceva in lus la valuta ce o primeam. Asa s-a facut ca vazusem Moscova de mai multe ori decat Brasovul, ca stiam Kievul mult mai bine decat Constanta si ca la Iasi am ajuns foarte, foarte tarziu, iar la Galati de exemplu, am ajuns in 1995.
Tot timpul stiam ce misca in centrul de Calcul ca aveam birou acolo. daca aparea ceva, o plecare sau un eveniment organizat de el, eram prezent si stiam ca totul va fi nu bine, ci foarte bine. Fra el nu as fi vazut catacombele din Kiev, Protodvoretk-ul, Ermitaj-ul, Kremlinul, Piata Rosie si muzeele deosebite tretiakov si Puskin. N-as fi mers nici cumetroul superb din Moscova si n-as fi intrat nici la -70m sub pamant la metroul din Kiev. In excursia de 22 de zile din Germania, programul a fost foarte incarcat si am vazut tot ce se putea vedea, caci prin BTT preturile erau foarte bune, exista obligatia unei incarcari ridicate a programului, cu vizite la muzee avand preturile incluse. M-a socat punctualitatea germana. In Halle trenul a intarzaiat un minut. Deci nu era vina noastra. Autocarul a plecat. A trebuit sa pierdem destul de mult timp, pana s-a remediat treaba. Intr-un orasel, in gara, auzindu-ne vorbind romaneste, niste tineri au strigat dupa noi tzigoinen, iar un coleg le-a raspuns: Marasesti. N-am dat atentie trebii, iar dupa ani si ani vazand cum suntem tratati in Italia, mi-a revenit in minte scena. In Berlin am fost cazati la un hotel de 4 stele si un tip din Ferentari, cu pamant in casa, era extrem de stresat ca nu are in camera telefon international. In anul 1972, Fidel Castro il felicita pe Honeker pentru marea cucerire a constructiei zidului Berlinului, zis si zidul rusinii. Imi aduc aminte cu mare placere de vizita de la Weimer de la casa lui Goethe, unde austeritatea camerei acestuia de lucru m-a impresionat foarte-foarte tare. De atunci am mai fost in Germania unificata de mai multe ori, dar singurul loc revazut a fostChemnitz, fostul Karl-Marx-Stadt, unde statuia lui Marx, acel cap imens, cam cat 5 etaje de bloc, statea nemiscata de timpuri si mai ales de oameni, ceea ce in Bucuresti nu s-ar fi intamplat.